iftomm
  Istoricul departamentului TMR 1962
 

Un scurt istoric al catedrei de Teoria Mecanismelor si a Robotilor din Universitatea Politehnica Bucuresti

Un scurt ISTORIC al catedrei TMR (Teoria Mecanismelor si a Robotilor), catedra in care au luat fiinta ARR (astazi SRR, Societatea Romana de Robotica) si Simpozionul International de Roboti Industriali, ARoTMM (Asociatia Romana pentru Teoria Mecanismelor si a Masinilor), impreuna cu simpozionul international SYROM

 

Catedra de Teoria Mecanismelor s-a infiintat in anul 1962 in cadrul Institutului Politehnic Bucuresti la initiativa Acad.prof.dr.doc.st.ing. N.I. Manolescu, decan al Facultatii de Transporturi.

Crearea catedrei a raspuns atat unor cerinte ale economiei nationale, precum si pozitiei Stiintei Mecanismelor la nivel mondial, aceasta constituind unul dintre domeniile fundamentale ale ingineriei mecanice si ulterior al ingineriei mecatronice in cele mai prestigioase universitati si centre de cercetare mondiale.

Aceasta viziune a fost impartasita de membrii marcanti ai Institutului Politehnic Bucuresti, cum ar fi: prof.dr.ing. Gheorghe Manea, membru corespondent al Academiei Romane si seful Catedrei de Organe de Masini, prof.dr.ing. Dumitru Tutunaru, decanul Facultatii de Mecanica, si prof.dr.ing. Cornel Severineanu, unii dintre acestia fiind absolventi ai unor universitati tehnice de prestigiu din Germania.

In anul 1972 Catedra de Teoria Mecanismelor si-a schimbat sediul din localul din Moxa, cladire cu valoare istorica de patrimoniu, in noul local, corp JC, alaturi de Facultatea de Transporturi, intreaga aripa fiind atunci sub directa coordonare (sub aspectul proiectarii), a prof.dr.doc.şt.ing. N.I. Manolescu.

In perioada 1962-1973 Catedra de Teoria Mecanismelor a avut drept sef de catedra pe prof.dr.doc.st.ing. N.I. Manolescu, membru corespondent al Academiei Romane, si s-a aflat sub egida Facultatii de Transporturi, iar din 1973 pana in 1975 sub aceea a Facultatii de Mecanica Agricola, perioada in care sef de catedra a fost prof.dr.doc.ing. Christian Pelecudi.

In 1973 catedra a fost integrata in Catedra de Mecanica si Teoria Mecanismelor avandu-l ca sef de catedra pe prof.dr.doc.ing. Christian Pelecudi in prima parte, pana la plecarea sa ca visiting professor al Universitatii Tehnice Poitiers – Franta.

In anul 1976 catedra a redevenit independenta, sef de catedra fiind iar prof.dr.doc.ing. Christian Pelecudi, revenit din Franta.

Intre anii 1976-1984 Catedra de Teoria Mecanismelor s-a dezvoltat sub aspect academic prin disciplinele noi introduse si sub aspect al cercetarii fundamentale si aplicative.

Profesorul Dr. Doc. Ing. Christian Pelecudi a militat in permanenta pentru dezvoltarea metodelor analitice (fara a renunta la metodele grafice, intuitive), punand bazele cercetarii romanesti in domeniul informaticii, a softului, a automatizarilor si robotizarilor. Colectivul catedrei de Teoria Mecanismelor (astazi Teoria Mecanismelor si a Robotilor) din Universitatea Politehnica Bucuresti a avut in permanenta in obiectiv creearea si dezvoltarea stiintelor mecatronice, a metodelor numerice, a graficii computerizate, cat si a metodelor analitice sustinute de computere. S-au creeat si dezvoltat foarte multe metode de calcul numeric, analitic, in domeniile ingineresti (mecanica, mecanisme, rezistenta materialelor, organe de masini, termotehnica si masini termice, mecanica fluidelor si hidraulica, tehnologia constructiilor de masini, masini unelte, motoare termice, mecanica fina, autovehicule rutiere si de cale ferata, tehnica transporturilor, ingineria transporturilor, automatica, matematica, robotica si mecatronica, etc.).

Softul a fost dezvoltat impreuna si cu mai multi specialisti de la catedrele din diversele domenii amintite. S-a colaborat mai intens cu expertii catedrelor de matematici din UPB, dar si cu cei de la catedra de automatica (tot din UPB).

In anii 1980 s-au pus bazele SRR (Societatea Romana de Robotica; atunci a fost denumita ARR – adica Asociatia Romana de Robotica).

Din 1981 cu o frecventa anuala s-a creeat si desfasurat Simpozionul International de Roboti Industriali, care era sustinut numai in cadrul UPB, de colectivul TM (astazi TMR).

Astfel, in anul 1983 s-a creat Centrul de Cercetare si Dezvoltare pentru Roboti Industriali – MEROTEHNICA sustinut prin contracte de cercetare stiintifica din domeniul robotilor si al mecanismelor, de catre acelasi colectiv.

Intre anii 1985-1990 catedra a fost integrata in Catedra de Organe de Masini, aceasta devenind Catedra de Organe de Masini si Mecanisme.

In anul 1990 s-a recreat Catedra de Teoria Mecanismelor si a Robotilor, ca demers al prof.dr.doc.ing.Christian Pelecudi. La primele alegeri din 1990 a devenit insa sef de catedra prof.dr.ing. Iosif Tempea (considerandu-se ca este mai tanar).

In ultima perioada au activat ca profesori consultanti si conducatori de doctorat Acad. prof. dr. doc. st. ing. Nicolae I. Manolescu, membru corespondent al Academiei Romane si Ambasador prof. dr. doc. st. ing. Radu C. Bogdan, profesor emerit (multi ani ambasadorul Romaniei in Japonia), iar intr-o anumita perioada de timp ministru adjunct al invatamantului.

De-a lungul istoriei sale Catedra de Teoria Mecanismelor si a Robotilor s-a bucurat de activitatea si prezenta unor distinsi profesori si cercetatori ca N.I. Manolescu, membru corespondent al Academiei Romane, 16 ani la rand (patru mandate consecutive) decanul Facultatii de Transporturi 1957-1972, intemeietorul ARoTMM (Asociatia Romana pentru Teoria Mecanismelor si a Masinilor), cel care a cerut infiintarea IFToMM, si a semnat din partea Romaniei documentul prin care s-a constituit IFToMM (Federatia Internationala pentru Teoria Mecanismelor si a Masinilor), 10 ani seful Catedrei de Teoria Mecanismelor 1962-1972 (profesor consultant in perioada 1973-1993); Cornel Severineanu; Dumitru Tutunaru – decanul Facultatii de Mecanica (decedat in 1972); Christian Pelecudi – vicepresedinte IFToMM, seful Catedrei de Teoria Mecanismelor 1972-1984, intemeietorul roboticii si mecatronicii romanesti, creatorul ARR (Asociatia Romana de Robotica) astazi SRR (Societatea Romana de Robotica), (decedat in 1991); Radu C. Bogdan - 1974-1979 Ministru Adjunct al Invatamantului, 1977-1981 Rector al Universitatii Transilvania din Brasov, 1981-1988 Ambasador al Romaniei in Japonia; Vasile Ghelesel; Grigore Sarbu; Gheorghe Popa (decedat in 1981), ş.a.

Din prima generatie a catedrei mentionam pe prof.dr.ing. Iosif Tempea (sef de catedra 1990-2008), prof.dr.ing. Paun Antonescu, prof.dr.ing. Leonard Buda (pensionat in 2007), prof.dr.ing. Mihai Dranga (pensionat in 2007), prof.dr.ing.Aurel Martineac (pensionat in 2007), ş.l. ing. Tiberiu Ardeleanu (plecat din U.P.B. in 1974).

In aceasta prima perioada au functionat in calitate de cadre didactice titulare sau asociate urmatorii: Iolanda Roban, Ion Erceanu, Mihai Pielmus. Din 1972 s-au integrat in cadrul catedrei prin concurs, urmatoarele cadre didactice: Adriana Comanescu (1972), Barbu Grecu (1973), Victor Moise (1977), Dan State (Canada), Ion Simionescu (1977), Daniela Terme (1977), Gabriela Popa (1977), Marin Ene (Canada), Aurel Candrea (USA), Mircea Stoenescu (decedat in 1998), Marin Neacsa, Sorin Pascu (USA), Florian Petrescu (1982), Constantin Ocnarescu (1981), George Adir (1982), Iulian Tabara (1985), Alina Spanu (1982), Dan Ulmer (USA), Ovidiu Antonescu, Ileana Dugaesescu.

In colectivul de cercetare MEROTEHNICA, pe langa cadrele didactice mai sus amintite si-au mai desfasurat activitatea si cercetatorii Sebastian Mazalu, Alexandru Cornea, Mihai Petroniu, Ion Ion, etc.

S-au perfectionat in cadrul activitatii de doctorat tineri ca Danut Dugaesescu, Carmen Tanase, Alexandru Gabor, Victor Gabriel, Victor Adir, Adrian Popescu si multi altii.

In simpozioanele internationale IFToMM intitulate SYROM, care s-au desfasurat cu o frecventa de patru ani incepand din anul 1973, au fost prezentate realizarile stiintifice ale multor cadre didactice din tara si din intreaga lume, in prezenta unor personalitati stiintifice ca I.I. Artoboleski, P. Lebedev, B. Roth, E. Dijksman, K. Luck, J. Prendis, G. Bogelsack, G. Dietriech, M. Constantinov, E.. Filemon, J. Angeles, Nasco Ignatov Anghelov, si multi altii. Scoala romaneasca de Teoria Mecanismelor si cea de Robotica devenind astfel recunoscuta pe plan mondial.

 

 Ziuanașterii IFToMM (Federația Internațională privind Teoria mașinilor și mecanismelor) este 27 septembrie. În 09.27.1969, în Polonia, la Zakopane, 13 delegați din 13 țări (Australia, Bulgaria, RDG, RFG, Ungaria, India, Italia, Polonia, România, Marea Britanie, Statele Unite ale Americii, URSS, Iugoslavia) semnează un document pentru a crea IFToMM, iar ca recunoastere a faptului ca Romania a cerut infiintarea lui, se stabileste ca simpozionul international al IFToMM, SYROM, sa aiba loc din patru in patru ani, numai in Romania. Pe actul de constituire se poate vedea (figura de mai jos) semnatura originala a profesorului N.I. Manolescu, reprezentantul tarii noastre.

 

 

 

http://www.freewebs.com/iondynamics/ActIFToMM.jpg 

 

https://images.springer.com/sgw/journals/medium/40571.jpghttps://images.springer.com/sgw/journals/medium/40571.jpghttps://images.springer.com/sgw/journals/medium/40571.jpg
 
  Today, there have been 3 visitors (8 hits) on this page!  
 
This website was created for free with Own-Free-Website.com. Would you also like to have your own website?
Sign up for free